SPECII DE VÂNAT

FAUNA SĂLBATICĂ

În România se regăsesc aproape toate speciile de vânat european. Vânatoarea se poate organiza pe Fonduri cinegetice, caz in care vânatul se află in libertate sau în ţarcuri de vânătoare. In continuare am incercat să sintetizăm în câteva idei trăsăturile principalelor specii de interes cinegetic.

Cerbul comun – Cervus elaphus

bogobika Cerbul comun se regăseşte răspândit pe aproximativ cei 1000 de km cât măsoară  Carpaţii în România. Populaţia este bine reprezentată în zona de munte cu unele  nuclee şi în pădurile de deal şi de câmpie, populaţia de cerb comun din România  îşi datorează vigoarea selecţiei naturale specifice arealului carpatic.
Ca rezultat al selecţiei naturale din Carpaţi, dimensiunile corporale atinse de  cerbii din România sunt superioare celor din vestul Europei, masculii de recoltă  atingând în medie 250 kg. Lungimea corpului este de 220-260 cm la mascul iar  la femelă este de 150-160 cm. Înălţimea la greabăn este de 150-160 cm. Culoarea  speciei este roşcată-brună vara şi cenuşie-brună iarna.
Între anii 1981-1985 România a deţinut supremaţia mondială la această specie  cu un trofeu de 261,25 puncte CIC.
Recordul naţional la această specie a fost dobândit în anul 2003 şi însumează o valoare de 264,51 puncte CIC.
Perioada de vânătoare pentru masculi este cuprinsă între 1 Septembrie şi 31 Decembrie, iar pentru femele şi viţei, în acţiunile de selecţie, între 1 Septembrie şi 15 Februarie. Vânătoarea cerbului se face la pândă în locurile de boncănit sau prin apropiere “la dibuit”, în locurile frecventate.

                                                 Căpriorul – Capreolus capreolus

4Căpriorul este cel mai mic reprezentant al cervidelor ce se găseşte în România. Căpriorul poate fi întâlnit în toate regiunile ţării, din Câmpia Dunării, a Banatului sau a Moldovei, până aproape de golul alpin. Blana este roşcată in mai şi iunie, iar în septembrie culoarea ei devine cenuşie. Lungimea corpului este de 95-135 cm. Înălţimea la greabăn este de 65-75 cm. Greutatea corporală a căpriorului (eviscerat) este de 20-25 kg la mascul şi 18-20 kg la femelă. Recordul României are 211.67 puncte CIC. Perioada de vânătoare a căpriorului este cuprinsă între 1 Mai şi 15 Octombrie în cazul masculilor şi 1 Septembrie şi 15 Februarie în cazul femelelor.

 

Capra Neagră – Rupicapra rupicapra

5 Capra neagră este răspândită în lume pe 8  mari zone geografice: Alpi, Pirinei, Apenini, Peninsula Balcanică, Asia,  Carpaţi, Caucaz şi Noua Zeelandă.
În Europa sunt cunoscute 7 subspecii de capră neagră.Vârfurile de stâncă  ale Carpaţilor româneşti reprezintă patria celei mai viguroase populaţii de  capră neagră din arealul mondial al speciei. Culoarea este neagră sau  brună-neagră din octombrie până în primăvară. În lunile de vară culoarea  ei este ruginie deschis.
Lungimea corpului este de 125-130 de cm iar femela este ceva mai mică.  Înălţimea la greabăn este de 70-90 de cm la mascul, iar greutatea corpului este de 40-60 kg. Recordul mondial absolut la capră neagra provine din Munţii Făgăraş şi însumează 141,1 puncte CIC.
Vânătoarea la capre negre este permisă numai din apropiere şi se pot vâna atât masculii cât şi femelele în perioada cuprinsă între 1 Septembrie şi 15 Decembrie. Cele mai bune rezultate s-au obţinut în jurul datei de 20 Octombrie.

                                                  Mistretul-Sus scrofa attila

vier1În România mistreţul este răspândit din zonele montane înalte până în Delta Dunării. Lungimea corpului este cuprinsă între 100 şi 200 cm, iar înălţimea la greabăn este de 100-120 cm. Culoarea este brună până la neagră.
Perioada de vânătoare este cuprinsă între 1 Iunie şi 31 Ianuarie-femele si purcei , iar la masculi tot timpul anului. Metodele de vânătoare cele mai folosite sunt goana şi pânda, iar în perioada în care solul este acoperit cu zăpadă, dibuitul. De multe ori, alături de bătăiaşi participă şi câini mânători, ce dau şi mai mult farmec vânătorii la mistreţ.
În mod normal se recoltează exemplare de peste 150 kg, dar uneori s-au recoltat şi exemplare de peste 250 kg. Vârful de serie al trofeelor din România a fost omologat cu 144,00 puncte CIC, iar primele 10 trofee sunt de peste 137,00 puncte.

Ursul brun – Ursus arctos

2Ursul brun este cel mai mare carnivor din România. Acesta stăpâneşte zonele naturale de deal şi de munte, fiind răspândit în întregul lanţ carpatic din România.
Ajunge până la 2-2,5 m lungime, 1,2-1,5 m înălţime şi aproximativ 350 kg greutate, uneori depăşind aceste dimensiuni.
România adăposteşte cea mai numeroasă, mai densă şi mai puternică populaţie de urs din întreg arealul european al speciei. Metodele de vânătoare folosite sunt: dibuitul, pânda şi goana. Dacă pânda este specifică perioadei de primăvară, goana este specifică toamnei, când concentrări ale populaţiei de urs au loc în regiunile în care se găseşte hrană din abundenţă, dar şi posibilităţi de refugiu. Femelele cu pui sunt complet protejate.
Cele mai bune trofee de vânătoare din lume ale speciei, atât la craniu cât şi la blană au fost recoltate în România. Recordul mondial la blanuri este deţinut de un trofeu de 687,79 puncte, recoltat în anul 1983, iar la craniu, România a deţinut recordul mondial în perioada 1997 – 2000 cu un trofeu de 69,47 puncte recoltat în anul 1994. Cele mai valoroase 10 blănuri de urs brun din lume sunt din România, iar din primele 10 cranii, 5 au fost recoltate aici.

                                                   Lupul – Canis lupus

Pădurile naturale şi cu accesibilitate dificilă din arcul carpatic reprezintă unul dintre puţinele refugii ale populaţiei de lup din Europa.
Aici există o populaţie puternică, în plină expansiune, atât numerică cât şi teritorială. Prada naturală principală este reprezentată de cerb, urmat de căprior şi mistreţ.
Cântăreşte 40-60 kg, dar au existat cazuri când lupul a cântărit 80 kg.
Culoarea lupului variază în funcţie de anotimp, de locurile de trai, diferind între cenuşie deschis până la galben cenuşie, cu uşoare nuanţe negricioase. Hrana lupului constă în animale domestice şi vânat, având preferinţa pentru carnea de câine. Metodele de vânătoare, practicate sunt pânda şi goana, ambele specifice perioadei de toamnă şi mai ales iarna. Lupul se poate ivi întâmplător şi la goanele organizate pentru mistreţ sau la pândele la urs, dar vânătorul care vrea să vâneze exclusiv lupi trebuie să-şi rezerve timp şi să ştie cu adevărat să folosească avantajele terenului pentru ca, după o confruntare deosebită, să reuşească să doboare trofeul atât de greu de dobândit. România deţine recordul mondial al speciei şi ocupă 5 poziţii în rândul celor mai valoroase 10 blănuri de lup din lume, iar la craniu deţine poziţia a treia. Recordul mondial la blană are 186,17 puncte, iar vârful de serie la craniu este de 45,30 puncte. Primele 10 blănuri ca valoare se situează peste 154 puncte, iar primele 10 cranii au peste 40 puncte.

Râsul – Lynx lynx

lynx Este răspândit în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi. Această specie preferă  pădurile întinse cu multe deşişuri, stânci, prăpastii, locurile cele mai greu  accesibile. Cel mai mare reprezentant al familiei felidelor din pădurile  Europei are în România o populaţie puternică şi viguroasă. Principala  specie pe care o prădează este căpriorul, dar nu rare au fost cazurile în  care ciutele au fost doborâte de acest prădător. Specia este interzisa la  vanatoare. Metodele de vânătoare practicate in trecut  au fost pânda şi  goana.
Recordul naţional este reprezentat de o blană de 173,37 puncte CIC şi de un craniu de 28,05 puncte.

                                                  Pisica salbatică – Felix Sylvestris

Este răspândită de la şes la munte. Este mai puţin numerosă acolo unde este prezent râsul. Specie protejată în România, pisica sălbatică se poate totuşi vâna în condiţiile în care populaţia acestei specii atinge o densitate deosebită pe o anumită zonă.

 

Vulpea – Vulpes vulpes

3 Este o specie prezentă din Dobrogea până în golul alpin.Vulpea este  răspândită mai ales în terenurile cu vânat mic, unde face pagube  considerabile. Vulpea se vaneaza tot timpul anului, iar metodele  practicate sunt: goana, vânătoarea la vizuină, pânda la nadă şi vânătoarea  cu chemătoare. În România vulpile se clasează pe locul doi, după iepure,  în rândul mamiferelor recoltate pe fondurile de vânătoare.
Vârful de serie al trofeelor româneşti este reprezentat de un craniu de  25,30 puncte CIC.

                                                 Iepurele – Lepus europaeus

hareAtât pădurea cât şi spaţiul agricol sunt ocupate de iepure. Densităţile cele mai mari în România se înregistrează la altitudini sub 400 metri, unde este cald şi nivelul precipitaţiilor este scăzut. Iepurele poate fi întâlnit şi la altitudini mai mari, chiar peste 1500 metri sau în mediul alpin.
Iepurele se poate vâna în perioada 1 Noiembrie – 31 Ianuarie, iar metoda de vânătoare cea mai des folosită este goana. Din punct de vedere numeric, iepurele se situează pe primul loc în recolta de mamifere de interes vânătoresc.

Fazanul – Phasianus colchicus

pheasant De mult pătrunsă în Europa, venind din Asia, specia s-a răspândit pe  întregul continent. În prezent în România fazanul populează aproape  toate terenurile de vânătoare din zona de deal şi câmpie. Perioada de  vânătoare este cuprinsă între 1 Octombrie şi 28 Februarie. Metoda de  vânătoare cea mai folosită este “la goană”, unde gonacii sunt deşi şi  bătăile scurte. O altă metodă este vânătoarea cu câini numita “la sărite”.

 

                                                Potârnichea-Perdix perdix

GrayPartridgePopulaţii puternice s-au dezvoltat în zona de câmpie şi de dealuri, unde zăpada nu este atât de mare ca să împiedice accesul la hrană.
Perioada de vânătoare este cuprinsă între 15 Octombrie şi 31 Decembrie. Metoda de vânătoare cea mai folosită este “la sărite” cu câini.

Prepelita – Coturnix coturnix

quailEste o specie migratoare, ce soseşte primăvara la sfârşitul lunilor martie-aprilie şi pleacă începând din luna septembrie. Perioada de vânătoare este cuprinsă între 15 August şi 15 Noiembrie. Vânătoarea cea mai frumoasă şi cu cele mai bune rezultate este cea cu câine pontator.

                   Cocosul de munte – Tetrao urogallus

CapercaillieCea mai mare dintre tetraonide trăieşte în păduri întinse de molid şi de amestec de răşinoase şi foioase din munţii Carpaţi, la altitudini de peste 1200 metri, unde se găseşte o faună ce completează hrana vegetală a cocoşului de munte. Cele mai mari densităţi se regăsesc în Carpaţii Orientali.  Vanatoarea este interzisa.